Periimplantita si infectia la implantul dentar: simptome, cauze, tratament

Doua stadii diferite: mucozita periimplantara si periimplantita

Diferenta dintre ele decide tot ce urmeaza, de la tratament la prognostic.

Mucozita periimplantara

Este inflamatia limitata la gingia din jurul implantului, fara pierdere de os. Gingia este rosie, umflata si sangereaza la periaj. Este stadiul reversibil: cu igienizare profesionala si corectarea tehnicii de periaj, tesutul revine la normal. Echivalentul ei la dintele natural este gingivita.

Periimplantita

Apare atunci cand inflamatia coboara si afecteaza osul care sustine implantul. Osul pierdut nu se reface de la sine, iar tratamentul devine mai complex. Echivalentul la dintele natural este parodontita. Trecerea de la un stadiu la altul nu are un semnal clar pentru pacient, motiv pentru care controalele periodice, unde se masoara si se radiografiaza, sunt singurul mod de a prinde momentul.

Simptomele periimplantitei

Semnele apar treptat si, spre deosebire de o carie, de multe ori nu dor. Absenta durerii este exact motivul pentru care multi pacienti ajung tarziu la control.

Ce se observa cel mai des:

• sangerare la periaj sau la atingerea gingiei din jurul lucrarii;
• gingie rosie, umflata sau sensibila intr-o singura zona;
• secretie sau puroi la apasarea gingiei;
• retragerea gingiei, cu partea metalica a implantului devenita vizibila;
• gust neplacut persistent sau respiratie urat mirositoare localizata;
• senzatia ca lucrarea nu mai sta la fel de bine.

Mobilitatea implantului nu este un simptom timpuriu, ci un semn tardiv, care apare atunci cand osul de sustinere s-a pierdut in mare parte. Daca lucrarea de deasupra se misca, poate fi doar surubul sau bontul, situatie mult mai simpla. Diferentele sunt explicate in articolul despre implantul care se misca sau se vede.

Semnele de aici se suprapun partial cu cele descrise in articolul despre simptomele de respingere a implantului, insa mecanismul e diferit: nu vorbim de o reactie a organismului impotriva materialului, ci de o infectie bacteriana in jurul lui.

Cauze si factori de risc

Cauza directa este placa bacteriana acumulata la marginea gingiei, in jurul implantului. Peste ea se aseaza insa o serie de factori care cresc probabilitatea sau accelereaza evolutia.

Igiena insuficienta

Este factorul dominant. Implantul nu face carii, iar aceasta veste buna ii face pe multi pacienti sa relaxeze rutina de igiena dupa finalizarea tratamentului. Zonele din jurul lucrarilor pe implanturi sunt mai greu de curatat decat spatiile dintre dintii naturali si cer instrumente potrivite, descrise in ghidul despre igienizarea implanturilor dentare.

Istoric de parodontoza

Pacientii care au pierdut dinti din cauza bolii parodontale au un risc semnificativ mai mare de periimplantita, pentru ca flora bacteriana responsabila ramane in cavitatea orala. La ei, implantul se insereaza doar dupa stabilizarea bolii, iar programul de controale este mai strans. Detalii in articolul despre parodontoza si implanturile dentare.

Fumatul

Reduce circulatia sangelui in gingie, incetineste vindecarea si mascheaza sangerarea, adica exact primul semnal de alarma. Fumatorii ajung frecvent la diagnostic intr-un stadiu mai avansat.

Diabetul necontrolat

Afecteaza raspunsul la infectie si vindecarea tesuturilor. Un diabet echilibrat nu ridica probleme deosebite, cum se explica in articolul despre implantul dentar la diabetici.

Factori care tin de lucrare si de pozitionare

Un implant plasat prea aproape de altul sau intr-un unghi nefavorabil creeaza zone imposibil de curatat. Excesul de ciment ramas sub gingie la fixarea coroanei este o cauza frecventa si complet evitabila. La fel, o cantitate insuficienta de gingie fixa in jurul implantului lasa tesutul mai vulnerabil; solutia este descrisa in articolul despre grefa gingivala pe implant.

Absenta controalelor

Este factorul care transforma o problema mica intr-una mare. Intre doua igienizari profesionale la sase luni, o mucozita se depisteaza si se rezolva; la un pacient care nu revine cinci ani, aceeasi inflamatie ajunge sa consume os.

Cum se pune diagnosticul

Trei elemente, luate impreuna, si niciunul suficient singur.

Primul este sondarea, o masuratoare blanda a adancimii santului din jurul implantului, cu o sonda gradata. Adancimile care cresc de la un control la altul si sangerarea la sondare indica inflamatie activa.

Al doilea este radiografia, comparata cu una anterioara. Aici se vede daca osul din jurul implantului s-a retras si cu cat. Fara un punct de referinta, adica o radiografie facuta la finalizarea lucrarii, evaluarea este mult mai dificila, motiv pentru care merita pastrate documentele de la tratamentul initial.

Al treilea este examinarea clinica: aspectul gingiei, prezenta secretiei, calitatea igienei si verificarea lucrarii protetice, inclusiv a eventualului ciment ramas sub gingie.

Tratamentul

Depinde direct de stadiu si de cat os s-a pierdut.

In mucozita periimplantara

Tratamentul este nechirurgical: indepartarea profesionala a placii si a tartrului cu instrumente potrivite pentru suprafata implantului, decontaminarea zonei, uneori cu laser sau cu aeropolisare, plus reinstruirea pacientului pentru igiena zilnica. Se reevalueaza dupa cateva saptamani. In acest stadiu, tesutul revine de regula la normal.

In periimplantita incipienta

Se incepe tot nechirurgical, cu decontaminare si, in unele cazuri, antibiotic local sau general. Se corecteaza si cauzele mecanice: se indeparteaza excesul de ciment, se modifica lucrarea daca impiedica igienizarea. Urmeaza o perioada de monitorizare stransa.

In periimplantita avansata

Cand pierderea de os este semnificativa, este necesara o interventie chirurgicala. Se deschide accesul la suprafata implantului, se curata si se decontamineaza, iar defectul osos se poate trata prin regenerare, cu material de aditie si membrana, sau prin remodelarea tesuturilor, in functie de forma defectului. Rezultatul depinde mult de anatomia defectului si de colaborarea pacientului la igiena.

Cand implantul nu mai poate fi salvat

Daca osul pierdut este prea mult, implantul se indeparteaza. Nu este sfarsitul tratamentului: dupa vindecare si, de regula, o aditie de os, se poate insera un implant nou. Etapele sunt descrise in articolul despre extractia unui implant esuat si in cel despre implantul dentar nereusit.

Ce se intampla daca nu se trateaza

Evolutia este lenta si tacuta. Inflamatia consuma progresiv osul din jurul implantului, pana cand sustinerea devine insuficienta si implantul se mobilizeaza. Pierderea de os afecteaza si zona invecinata, ceea ce complica reinserarea ulterioara si poate transforma un caz simplu intr-unul care necesita reconstructie osoasa. Vezi si articolul despre resorbtia osoasa.

Diferenta dintre un implant pierdut si unul salvat sta, aproape intotdeauna, in momentul in care pacientul a ajuns la control.

Cum se previne

Nimic spectaculos, dar aplicat constant.

• Periaj de doua ori pe zi, cu periuta cu peri moi, inclusiv la marginea gingiei.
• Curatarea zilnica a spatiilor din jurul lucrarii, cu periute interdentare de dimensiunea potrivita sau cu dus bucal. Ata dentara obisnuita nu este intotdeauna suficienta la lucrarile pe implanturi.
• Igienizare profesionala la sase luni, sau mai des daca exista istoric de parodontoza.
• Control anual cu radiografie, pentru compararea nivelului osos.
• Reducerea sau oprirea fumatului.
• Echilibrarea diabetului, impreuna cu medicul curant.
• Prezentarea la medic la prima sangerare persistenta, fara sa astepti sa doara.

Rutina completa este detaliata in ghidul despre igienizarea implanturilor dentare.

Intrebari frecvente

Periimplantita doare?

De cele mai multe ori, nu, mai ales in stadiile incipiente. Acesta este si pericolul ei: pacientul nu are motiv sa se prezinte la medic. Durerea apare de obicei tarziu, cand exista deja colectie sau pierdere osoasa importanta.

Se vindeca periimplantita?

Mucozita periimplantara se rezolva complet, fiind reversibila. Periimplantita se poate opri din evolutie si stabiliza, dar osul deja pierdut nu se reface de la sine; in unele cazuri se poate regenera partial prin interventie chirurgicala.

Cat de repede evolueaza?

Evolutia difera mult de la un pacient la altul si depinde de igiena, de fumat si de starea generala de sanatate. La unii pacienti procesul dureaza ani, la altii avanseaza in cateva luni, motiv pentru care intervalul dintre controale nu se stabileste la fel pentru toata lumea.

Antibioticele rezolva problema?

Nu singure. Antibioticul poate face parte din tratament, dar fara indepartarea mecanica a placii si a tartrului de pe suprafata implantului, inflamatia revine. Nu se administreaza fara prescriptie.

Se poate face implant nou in acelasi loc?

Da, in majoritatea cazurilor, dupa indepartarea implantului afectat, vindecarea zonei si, frecvent, o aditie de os. Intervalul obisnuit este de cateva luni.

Periimplantita este acelasi lucru cu respingerea implantului?

Nu. Implantul de titan nu este respins imunologic, asa cum poate fi un organ transplantat. Periimplantita este o infectie bacteriana in jurul lui, cu pierdere de os, deci o problema care se previne si se trateaza.

Cat de des trebuie sa merg la control daca am implanturi?

De regula la sase luni, cu igienizare profesionala, si o radiografie de control anual. La pacientii cu istoric de parodontoza sau la fumatori, medicul poate recomanda intervale mai scurte.

Controlul care face diferenta

Periimplantita este una dintre putinele complicatii in care momentul prezentarii la medic conteaza mai mult decat orice tehnologie. La Dental Premier, clinica din Bucuresti cu peste 17 ani de experienta si peste 33.700 implanturi inserate, pacientii cu lucrari pe implanturi intra intr-un program de controale si igienizari periodice, cu radiografii comparate de la o vizita la alta.

Daca ai observat sangerare persistenta, gingie umflata sau secretie in jurul unui implant, programeaza o evaluare. Vezi si cele 100 de intrebari despre implantul dentar, articolul despre complicatiile implantului dentar si glosarul de implantologie si stomatologie, pentru termenii tehnici din acest articol.