conditii pentru implant dentar

Cine si in ce conditii poate beneficia de implantul dentar?

Implantul dentar este una dintre cele mai populare metode de restaurare a danturii. Majoritatea pacientilor opteaza pentru aceasta solutie atunci cand au pierdut un dinte din cauza unei traume sau a unor probleme dentare ce au dus la complicatii. Interventia presupune inserarea implantului, a unei „radacini” din titan sau alte materiale biocompatibile pe care urmeaza a fi atasata coroana dentara, adica dintele propriu-zis. Astfel pacientul se poate bucura de un zambet complet, durabil, estetic si natural intr-un timp scurt.

Ce conditii trebuie sa indeplinesc pentru a putea beneficia de tratamentul cu implanturi dentare?

Desi interventia este minim invaziva, scurta ca durata si complet sigura, exista cateva conditii pentru ca pacientul sa poata beneficia de un implant dentar.

Persoanele sub 18 ani

Pacientii sub 18 ani nu sunt sfatuiti sa opteze pentru un implant dentar, intrucat oasele maxilare pot fi in continua crestere, ceea ce poate afecta succesul implantului dentar pe termen lung.

Persoanele in varsta

Pentru pacientii mai in varsta exista de asemenea criterii ce trebuie indeplinite. In primul rand starea de sanatate generala este un factor decisiv in realizarea interventiei. De aceea, medicul chirurg implantolog va cere pacientului un set complet de analize pentru a se asigura ca acesta poate fi supus cu siguranta interventiei.

Persoanele cu boli cronice

In cazul unor boli cronice care necesita tratament medicamentos, medicul implantolog poate cere o scrisoare medicala de la medicul curant, prin care se va atesta eligibilitatea pacientului pentru o astfel de interventie.

Fumatorii

Fumatul poate reprezenta de asemenea un factor de risc in cazul persoanelor care isi doresc un implant dentar. Substantele din compozitia fumului de tigara pot afecta si ingreuna procesul de vindecare a tesuturilor moi si pe cel de integrare al implantului in os.

Persoanele cu parodontoza

Pacientii care sufera de boala parodontala nu vor putea beneficia in unele cazuri de implanturi dentare imediat. Va fi necesar tratamentul parodontozei in prealabil, o gingie sanatoasa fiind necesara pentru un implant de succes.

Starea osului maxilar sau mandibular

Mai mult, un factor decisiv in realizarea implantului dentar este starea osului maxilar sau mandibular. Fara o grosime sufienta a osului, implantul dentar nu va avea stabilitatea necesara, iar tratamentul nu va fi un succes. In cazul in care osul nu este suficient, se pot realiza aditii de os sau reconstructii osoase.

Pacientii cu atrofie osoasa severa

In cazurile de edentatie totala in care atrofia osoasa este atat de avansata incat este imposibila inserarea unui implant dentar, exista solutia implanturilor customizate subperiostale. Acestea reprezinta o retea de titan care ofera stabilitatea necesara realizarii unei lucrari fixe in 24h.

Concluzie

Asadar, orice persoana peste 18 ani poate beneficia de implant dentar, atat timp cat starea de sanatate permite. Desigur, este necesara o consultatie la medicul specialist in chirurgie dentara si implantologie, de un Computer Tomograf pentru a stabili starea osului maxilarelor si tipul de implant care se potriveste cel mai bine situatiei pacientului.

Cauta pe site

+